DEZVOLTARE DURABILĂ

Publicat în categoria : Informări

,,Dezvoltarea durabilă răspunde necesitaților generațiilor actuale fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor necesitați” (Comisia Mondială pentru Mediu si Dezvoltare). Astfel, dezvoltarea poate genera prosperitate, dacă se regenerează resursele și se protejează mediul.

Dezvoltarea durabilă abordează conceptul calității vieții în complexitate, sub aspect economic, social și de mediu, promovând ideea echilibrului intre dezvoltarea economica, echitatea sociala, utilizarea eficienta si conservarea mediului înconjurător. Elementul cheie al dezvoltării durabile îl reprezintă reconcilierea intre procesul de dezvoltare si calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare si luare a deciziilor, atât la nivel global, cât și regional, național sau local.

De asemenea, dezvoltarea durabilă depinde de distribuirea corectă a costurilor și beneficiilor dezvoltării între generații și națiuni.

Principiile majore ce îl caracterizează sunt următoarele:
• Preocuparea pentru echitate și corectitudine între țări și între generații
• Viziunea de lungă durată asupra dezvoltării
• Gândirea sistemică – interconexiunea între mediu, economie și societate

Ce efecte are aplicarea principiilor dezvoltării durabile?
• dezvoltarea durabilă îmbunătățește calitatea vieții oamenilor, în limitele funcționarii sistemelor de menținere a vieții de pe planetă fiind mai mult un proces de schimbare decât un scop în sine;
• introduce noi viziuni asupra orașelor și satelor noastre, care trebuie să pornească de la interesele comunității locale;
• echilibrează opoziția dintre nevoile în creștere ale populației și limitele impuse de resursele planetei precum și degradarea continua a mediului;

Dezvoltarea economică are cele mai multe dintre trăsăturile de fond care pot intra în contradicție cu dezideratele dezvoltării durabile (utilizare la maximum a resurselor, cu posibilitatea distrugerii lor, riscuri de mediu).

Scopul general al dezvoltării globale consta în îmbunătățirea vieții omenești și în asigurarea condițiilor necesare pentru ca oamenii să se poată realiza la întregul lor potențial. Exista în prezent un consens general asupra faptului ca atingerea acestui scop global necesită realizarea următoarelor patru obiective:
• dezvoltare economica sănătoasa, bazată pe transformări structurale;
• distribuirea la nivelul întregii populații a beneficiilor dezvoltării economice;
• realizarea unei guvernări eficiente, adică dezvoltarea unui sistem politic care să asigure respectarea drepturilor si libertăților oamenilor;
• implementarea unei politici economice consistenta cu apărarea mediului înconjurător.

Transformarea structurală este procesul de deplasare a alocării resurselor către sistemele cu productivitate ridicată astfel încât economia să poată susține un standard de viața mai ridicat pentru întreaga populație.

Agenda 2030 a ONU, adoptată de liderii mondiali în 2015, reprezintă noul cadru global de dezvoltare durabilă și stabilește 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD). Ea constituie un angajament de a eradica sărăcia și de a asigura dezvoltarea durabilă peste tot în lume, până în 2030.

ODD își propun să echilibreze cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – cea economică, cea socială și componenta de mediu – prin acțiuni concrete prevăzute pentru următorii 15 ani, axate, printre altele, pe:
• demnitate umană
• stabilitate regională și globală
• o planetă sănătoasă
• societăți reziliente și echitabile
• economii prospere.

Obiectivele contribuie la sporirea convergenței între țările UE, în cadrul societăților și în restul lumii.

Surse de studiu:
http://www.undp.org/gender
http://www.eldis.org/go/topics/resource-guides/gender
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/TOPICS/EXTGENDER/0,,contentMDK:2135855 6~menuPK:3851633~pagePK:210058~piPK:210062~theSitePK:336868,00.html http://www.wefo.cymru.gov.uk/default.asp?action=sitemap&ID=94
http://www.anes.ro/
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=418&langId=en
http://ec.europa.eu/employment_social/disability/emco010705_en.pdf
http://ec.europa.eu/policies/index_ro.htm