Dreptul la un context și mediu de viață accesibil este un drept fundamental pentru orice cetățean al unei țări europene, acest drept fiind fundamentul cheie pentru asigurarea accesului la exercitarea celorlalte drepturi: dreptul la muncă, educație, sănătate; dreptul de a participa la viața publică și politică; dreptul de a participa la viața culturală, activități recreative și de timp liber; dreptul la viața personală și dreptul de a întemeia o familie; dreptul la justiție și libera exprimare; etc.
Pentru că cetățenii unei țări sunt diverși din primul moment al nașterii, uneori având neșansa de a se naște, alteori de a dobândi diverse dizabilități fizice sau psihice, atunci când ne gândim la accesibilizarea spațiului public sau privat de lucru trebuie să luăm în calcul și particularitățile de viață ale acestor persoane. Probabil mai mult decât în alte situații, ar trebui să înțelegem faptul că, nimeni nu alege în această viață, în mod conștient, o dizabilitate și oricine, oricând poate ajunge în această situație în urma unui eveniment accidental și nefericit.
Ca urmare, atunci când inițiem, gestionăm, coordonăm, derulăm diverse aspecte ale vieții publice trebuie să luăm în calcul, cu multă responsabilitate și seriozitate, obligația accesibilizării acestor medii de viață deoarece lipsa accesibilizării spațiului se constituie în discriminare, persoanelor cu dizabilități fiindu-le îngrădite șansele egale de manifestare în domenii fundamentale precum: sănătate, muncă, educație, comunitate, timp liber, politică, etc.
Accesibilizarea spațiilor pentru a se asigura exploatarea acestora și de către persoanele cu dizabilități nu trebuie privită ca pe un privilegiu ci ca pe o normalitate ce răspunde diversității umane, ca o manifestare a înțelepciunii și empatiei umane.
Din păcate, în România lipsa accesibilizării constituie o problemă majoră ce condamnă persoanele cu dizabilități la un context de viață de discriminare permanentă și sistematică, ce conduce la izolare și un nivel redus de calitate a vieții, pe toate planurile sale.
Este adevărat că sub aspect legislativ s-au adoptat diverse reglementări ce susțin accesibilizarea spațiilor pentru persoane cu dizabilități. În Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, detaliată pe site-ul www.mmuncii.ro , vom identifica, descris un capitol întreg.\
Astfel, cităm:
ART. 61
În vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informational si comunicational, autoritatile publice au obligatia sa ia urmatoarele masuri specifice:
a) sa promoveze si sa implementeze conceptul Acces pentru toti, pentru a împiedica crearea de noi bariere si aparitia unor noi surse de discriminare;
b) sa sprijine cercetarea, dezvoltarea si productia de noi tehnologii de informare si comunicare si tehnologii asistive;
c) sa recomande si sa sustina introducerea în pregatirea initiala a elevilor si studentilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului si a nevoilor acestora, precum si la diversificarea modalitatilor de realizare a accesibilitatii;
d) sa faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
e) sa asigure accesul la informatiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) sa asigure interpreti autorizati ai limbajului mimico-gestual si ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;
g) sa proiecteze si sa deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de constientizare asupra importantei acesteia.
ART. 62
(1) Cladirile de utilitate publica, caile de acces, cladirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun si statiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori si peroanele principalelor statii, spatiile de parcare, strazile si drumurile publice, telefoanele publice, mediul informational si comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât sa permita accesul neîngradit al persoanelor cu handicap. (2) Cladirile de patrimoniu si cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.
(3) Costurile lucrarilor necesare pentru realizarea adaptarilor prevazute la alin. (1) si (2) se suporta din bugetele autoritatilor administratiei publice centrale sau locale si din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, dupa caz.
(4) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa includa reprezentanti ai Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap sau ai organizatiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de receptie a lucrarilor de constructie ori de adaptare a obiectivelor prevazute la alin. (1) si (2).
ART. 64
(1) Pentru a facilita accesul neîngradit al persoanelor cu handicap la transport si calatorie, pâna la 31 decembrie 2010, autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa ia masuri pentru:
a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulatie;
b) adaptarea tuturor statiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spatiilor de acces spre usa de intrare în mijlocul de transport;
c) montarea panourilor de afisaj corespunzatoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual si auditiv în mijloacele de transport public;
d) imprimarea cu caractere mari si în culori contrastante a rutelor si a indicativelor mijloacelor de transport în comun.
(2) În termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, toti operatorii de taxi au obligatia sa asigure cel putin o masina adaptata transportului persoanelor cu handicap care utilizeaza fotoliul rulant.
(3) Constituie discriminare refuzul conducatorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap si a dispozitivului de mers.
(4) Pâna la data de 31 decembrie 2007, autoritatile administratiei publice locale competente au obligatia sa ia masuri pentru:
a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe strazile si drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil;
b) montarea sistemelor de semnalizare sonora si vizuala la intersectiile cu trafic intens.
(5) Câinele-ghid care însoteste persoana cu handicap grav are acces liber si gratuit în toate locurile publice si în mijloacele de transport.
(6) Pâna la data de 31 decembrie 2010, administratorii infrastructurii feroviare si operatorii de transport feroviar au urmatoarele obligatii:
a) sa adapteze cel putin un vagon si statiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizeaza fotoliul rulant;
b) sa marcheze prin pavaj tactil contrastant caile spre peroanele de îmbarcare, ghisee sau alte utilitati.
ART. 65
(1) În spatiile de parcare de pe lânga cladirile de utilitate publica, precum si în cele organizate vor fi adaptate, rezervate si semnalizate prin semn international cel putin 4% din numarul total al locurilor de parcare, dar nu mai putin de doua locuri, pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.
(2) Persoanele cu handicap sau reprezentantii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimatie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transporta o persoana cu handicap posesoare de card-legitimatie beneficiaza de parcare gratuita.
(3) Modelul cardului-legitimatie va fi stabilit în normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de catre autoritatile administratiei publice locale.
(4) Costurile aferente dreptului prevazut la alin. (2) se suporta din bugetele locale.
(5) În spatiile de parcare ale domeniului public si cât mai aproape de domiciliu administratorul acestora repartizeaza locuri de parcare gratuita persoanelor cu handicap care au solicitat si au nevoie de astfel de parcare.
ART. 66
(1) Editurile au obligatia sa puna matritele electronice utilizate pentru tiparirea cartilor si revistelor la dispozitia persoanelor juridice autorizate care le solicita pentru a le transforma în format accesibil persoanelor cu deficiente de vedere sau de citire, în conditiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Bibliotecile publice au obligatia sa înfiinteze sectii cu carte în formate accesibile persoanelor cu deficiente de vedere sau de citire.
ART. 67
(1) Pâna la data de 31 martie 2007, operatorii de telefonie au urmatoarele obligatii:
a) sa adapteze cel putin o cabina la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) sa furnizeze informatii despre costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap.
(2) Operatorii de servicii bancare au obligatia sa puna la dispozitia persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, extrase de cont si alte informatii în formate accesibile.
(3) Angajatii operatorilor de servicii bancare si postale au obligatia de a acorda asistenta în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.
ART. 68
Pâna la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spatii hoteliere au urmatoarele obligatii:
a) sa adapteze cel putin o camera pentru gazduirea persoanei cu handicap care utilizeaza fotoliul rulant;
b) sa marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, receptia si sa detina harta tactila a cladirii;
c) sa monteze lifturi cu însemne tactile.
ART. 69
(1) Autoritatile si institutiile centrale si locale, publice sau private asigura, pentru relatiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreti autorizati ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
Observăm că legiuitorul s-a aplecat și a surprins aspecte diverse ale vieții în care accesibilizarea conduce la asigurarea șanselor egale de manifestare și pentru persoanele cu dizabilități, oferind inclusiv indicații clare cu privire la metodele și mijloacele imediate ce pot fi aplicate.
Însă, raportat la acest capitol din lege, corelat cu partea reală din viața de zi cu zi, putem face propriile comentarii, bazate pe experiența cotidiană și putem afirma că preponderent existența lor este doar la nivel declarativ, foarte puțini decidenți din instituțiile responsabile fiind interesați să le respecte. Modul în care autoritățile publice aleg să respecte prevederile legii indică mai degrabă o promovare a inegalității și a discriminării, a indiferenței și a aroganței. Probabil lipsa de interes este direct corelată cu lipsa unor sancțiuni pe această tematică, deși termenele de implementare au trecut de mult.
În concluzie, observăm că există o nevoie urgentă și profundă de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități, la nivelul tuturor mediilor publice de viață și că există și un cadrul legal, context în care trebuie modificat modul de percepție al decidenților publici cu privire la modul de respectare al acestor nevoi și drepturi. Această modificare de percepție trebuie realizată cu sprijinul legii, prin aplicarea de sancțiuni adecvate care să conducă la implementarea prevederilor legale în domeniul accesibilizării pe toate palierele de interes.
Persoanele cu dizabilități sunt tot oameni.
Persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi.
Accesibilizarea pentru persoanele cu dizabilități reprezintă o normalitate creată de oameni pentru oameni.
