Consilierea între teorie şi practică

Publicat în categoria : Informări

Din punct de vedere etimologic termenul de “consiliere” provine din latinescul “consilium”, utilizat în limbajul juridic pentru a denumi: “locul unde se deliberează”. Având semnificaţia de “sfat oferit cuiva în legătura cu ceea ce trebuie să facă”, termenul a apărut în anul 1611.

Consilierea psihologică este o formă de intervenţie psihologică care se adresează persoanelor sănătoase aflate într-o situaţie de impas cu privire la rezolvarea unor situaţii de criză, sociale, profesionale sau familiale.

Consilierea psihologică are ca obiectiv să ofere unei persoane posibilitatea de a gestiona o situatie de criza, asistandu-l in identificarea unor solutii viabile in raport cu problema cu care acesta se confrunta. Consilierea psihologica poate fi considerata ca fiind centrata pe schimbare evolutiva, pe constientizarea gandurilor, a trairilor emotionale, a conduitelor care asigura sansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.

Consilierul este un psiholog, specializat în consiliere, care intervine cu mijloace specifice psihologice, în scopul de a optimiza, stimula autocunoaşterea şi dezvoltarea personală, a preveni problemele emotionale, cognitive şi de comportament.
Consilierea psihologică include modele variate diferenţiate în primul rând în funcţie de modelele teoretice aflate la baza elaborării lor: psihanaliză clasică, teoria inconştientului, teoria centrată pe client, analiza tranzaţionala, teoria cognitiv-comportamentală.

Consilierea psihologică poate fi clasificată după cel puţin două criterii. Din punct de vedere al ariei de acţiune întâlnim:

  • Consiliere în mediul organizaţional (ex. coaching; consultanta);
  • Consiliere vocaţionala (ex. orientare profesională) ce vizează dezvoltarea capacitaţilor de planificare a cariere,
  • Consiliere de cuplu şi familie,
  • Consiliere psihologică de optimizare;
  • Consiliere suportivă ce ofera suport emoţional, apreciativ, material;
  • Consiliere pastorală;
  • Consiliere de criză ce oferă suport persoanelor aflate în dificultate;
  • Consiliere informaţională ce oferaă informaţii pe diverse domenii specifice.

Din punct de vedere al participanţilor putem avea:

  • Consiliere individuală ce include şedinţe terapeutice care conferă clientului maximăb confidenţialitate, ceea ce permite explorara ideilor sau a atitudinilor. Cel mai important rol al acestui tip de consiliere este acela de a ajuta la cristalizarea unei imagini de sine pozitive şi reale, puternice şi generatoare de energie şi prestigiu, o reală mândrie de sine, satisfacţie şi succes social pentru performanţele obţinute.
  • Consiliere de grup în care procesul de relaţionare se desfăşoară între consilier şi un grup, ai căror membri au o problemă comună. Scopul în general este acela de a facilita şi a întări învăţarea şi practicarea acelor comportamente dezirabile social, favorabile dezvoltării personalităţii, inserţiei socio-profesionale reuşite, planificării şi punerii în practică a unui proiect cu privire la carieră, etc.
    Este important să precizam faptul că există anumite diferenţe între consiliere şi psihoterapie. Consilierea este centrată pe ceea ce se întâmplă în prezent, în timp ce psihoterapia consideră prezentul expresia istoriei ce se repetă intr-un context schimbat.

Consilierea psihoprofesională se centrează pe problemele carierei, profesiei şi muncii, ceea ce presupune o raportare permanentă la date legate de cercetarea carierei, la teoriile din domeniu, dar consecutiv trebuie să ţină seama de aspectele psihologice individuale, a căror implicare şi aderenţa asupra carierei sunt evidente. De altfel însăşi termenul de carieră presupune, în opinia unor autori o latura obiectivă, concretă ce se refera la poziţiile profesionale pe care le ocupă un subiect în decursul vieţii şi o latură subiectivă, referitoare la modul cum filtrează şi interpretează individual poziţiile parcurse, exigenţele profesionale şi semnificaţia pe care le-o acordă. Consilierea psihoprofesională urmăreşte să asigure o corespondenţă cât mai mare între pattern-urile de personalitate şi specificul diferitelor profesiunii sau ocupaţii.

Relaţia de consiliere este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă, ce urmăreşte autocunoaşterea, acceptarea emoţională, maturizarea, dezvoltarea optima a resurselor personale. Ceea ce este important, la acest nivel, constă în dezvoltarea unei relaţii credibile, empatice cu clientul, de încredere şi respect reciproc, de disponibilitate reciprocă, de inţelegere a problemelor.
În sinteză putem aprecia faptul că scopul esenţial al consilierii constă în clarificarea situaţiilor de viaţă şi atingerea scopurilor propuse prin luarea unor decizii informate şi cu sens. Ea este orientată pe prezent şi viitor şi are scopuri bine delimitate.