Orice structură economică înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului pentru a demara derularea unei activități economice, are obligația, după obținerea certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de menţiuni sau înainte de începerea unei activităţi care necesită autorizare, de a obtine autorizația de funcționare. Prin autorizarea funcționării o structură economică își asumă îndeplinirea unui set de condiții minime obligatorii, reglementate juridic, pentru derularea respectivei activități.
Legal, prin autorizarea funcţionării se înţelege asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţii, prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere. Oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă înregistrarea declaraţiei pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de autorizare pentru activitatea sau obiectivul precizat.
In cazul în care solicitantul nu desfăşoară, la sediul social principal sau secundar, activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, o perioadă de maximum 3 ani, va depune o declaraţie pe propria răspundere în acest sens. O dată cu eliberarea certificatului de înregistrare sau de înscriere de menţiuni, oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atestă că s-a înregistrat declaraţia pe propria răspundere şi că nu este necesară autorizarea funcţionării.
În baza declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea normelor de funcționare, autoritățile publice competente vor efectua un control privind conformitatea celor declarate, pentru:
1) actul de autorizare sanitară, emis de direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau de ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;
2) actul de autorizare veterinară, emis de direcţiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de ministerele cu reţea veterinară proprie;
3) actul de autorizare de mediu, emis de autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
4) actul de autorizare din punct de vedere al protecţiei muncii, emis de inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Cererile de autorizare a funcţionării se depun la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul din judeţul pe a cărui rază solicitantul îşi are stabilit sediul social principal sau secundar, la înregistratea structurii ori la momentul deschiderii unui sediu secundar, sau pe parcursul funcționării, ori de câte ori intervine o modificare în cele declarate anterior.
Pe lângă autorizarea funcționării de la Registrul Comerțului, prezentată mai sus, exista multe alte situații în care sunt cerute avize, autorizații, licențe de funcționare foarte variate.
Spre exemplu:
• Case de schimb valutar = autorizația de funcționare emisă de Banca Naționala a României ;
• Societăți de asigurare și reasigurare = aviz de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
• Societăți de turism = licența de turism emisă de Ministerul Turismului
• Operatiuni vamale = autorizație emisă de Direcția Generală a Vămilor
• Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor = aviz emis de Ministerul de Interne și autorizație eliberată de Inspectoratele județene de politie
• Societăț de arhitectură – cel putin un asociat este membru în Ordinul Arhitectilor din Romania cu drept de semnatura si este înscris în Tabloul National al Arhitectilor la sectiunea 1-arhitecti;
• Servicii în domeniul protecției muncii = abilitare Ministerul Muncii și Solidarității sociale
• Comerț = Autorizația de comercializare a diferitelor produse; Autorizatia de funcționare, eliberată de Primăria din sectorul unde va funcționa activitatea;
• Servicii alimentare = Autorizarea sanitar veterinară emisă de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de pe raza căreia funcționează respectiva unitate alimentara.
În concluzie, la momentul la care vă decideți să deschideți o activitate economică într-un anumit domeniu, anterior trebuie să verificați lista de autorizații obligatorii pe care va trebui să le obțineți, pentru a asigura conformarea la normele legale din domeniul respectiv și a evita penalizarea neconformităților.